Proiect de atestat
Îndrumător: prof. Ududec Marius
Elev: Mireuță Andrei-Marian
Colegiul National „Petru Rareș”
Stalin în al Doilea Război Mondial
În discursul din 19 august 1939, Stalin şi-a pregătit tovarăşii pentru marea cotitură din politica sovietică, Pactul Molotov-Ribbentropcu Germania Nazistă, care a împărţit Europa Centrală în două sfere de influenţă, care, mai târziu, vor genera împărţirea fizică, politică şi ideologică a Europei în două părţi, Europa de Vest şi Europa de Est, printr-o cortină de fier. Motivele exacte ale acestui pact sunt încă disputate, dar se pare că nici o parte nu părea să creadă că va rezista foarte mult timp.
La 1 septembrie 1939, invazia Germană a Poloniei a declanşat Al Doilea Război Mondial În 1941, Hitler a încălcat tratatul şi a invadat Uniunea Sovietică, în cadrul Operaţiunii Barbarossa. Stalin nu s-a aşteptat la aşa ceva, sau cel puţin nu s-a aşteptat să se producă o invazie atât de curând. Uniunea Sovietică nu era pregătită pentru a face faţă agresiunii. Până în ultima clipă, Stalin a căutat să evite orice pregătire evidentă de apărare care ar fi provocat atacul german, sperând să câştige timp pentru modernizarea şi întărirea forţelor armate.
Iniţial, naziştii au avansat extrem de mult, ucigând şi luând prizonieri milioane de soldaţi sovietici. Executarea în perioada 1937-1938 a numeroşi generali experimentaţi ai Armatei Roşii a avut un efect devastator asupra capacităţii URSS-ului de a-şi organiza apărarea. Experţii lui Hitler se aşteptau la cel mult opt săptămâni de război.
În primele faze ale războiului, Armata Roşie în retragere a căutat să interzică inamicilor accesul la orice fel de resurse mai înainte ca germanii sa le poată lua în stăpânire, aplicând tactica „pământului pârjolit” şi a distrugerii infrastructurii.
În Uniunea Sovietică, Al Doilea Război Mondial a lăsat un uriaş deficit de bărbaţi din generaţia celor care au luptat în conflict. Până în zilele noastre, Al Doilea Război Mondial, Marele Război pentru Apărarea Patriei, este viu în amintirile cetăţenilor din Rusia, Belarus şi din alte republici ale fostei URSS, iar ziua de 9 mai, Ziua Victoriei, este cea mai mare sărbătoare naţională în Rusia.
Stalin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în 1945 şi 1948.